Ultima rătăcire.

ANGHEL I. AUREL

Aurul "gitanilor" straluceste in umbra si necheaza in noapte." Si... aud urmele cailor in linistea noptii acompaniati de corul greierilor...pun capul pe un razor, ma infasor in suba tatei adorm adanc umbland prin cer uitand de razor, despartitor de margini de cer si de lume calarind norii cu forme de cai, greierii imi astupa urechile... si…sunt fericit. E vara, vara adanca si clara, dinspre sud ropotele cailor, dand roata la movila lui Mihete, cetatea lui Dromihete, Crasani, nume de sat, aud zgomot de copite, ma trezesc, incalec si fug din vis, pornesc spre satul meu… si… ajung la marginea altui sat plutind pe o apa,

unda in care nu intrasem niciodata, Ialomita, mama buna, ma trezeste din nou si ma trimite acasa:-Te-ai ratacit copile, AUD GLASUL DIN CER … si …si nu va fi prima data, vei rataci mereu, pana vei ajunge sa plutesti cu mine in satul fara nume, la marginea lumii cuvintelor.

Romanul Pârnod